sâmbătă, 20 aprilie 2024, Tivadar
hu ro
Structura organizatorică >
Casa de cultură >
ALEGE LOCALE EP 2024 >
Conducerea comunei >

 
2018. 03. 21.
Anunţ de participare

Autoritatea contractantă: Primăria Comunei Sântimbru, pe baza Legii nr. 350/2005 privind regiumul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice acordă finanţare nerambursabilă pentru:

Porgrame culturale
1.Programe pentru păstrarea tradiţiilor: conservarea, dezvoltarea şi promovarea identităţii comunităţii locale precum şi integrarea acestora în viaţa social-economic-culturală punându-se accent pe derularea activităţilor culturale.

2. Program cu caracter cultural care să contribuie la dezvoltarea culturală al regiunii, organizate ocazional sau cu regularitate, de păstrare a tradiţilor, activităţilor meştesugărşti, precum şi sprijinirea programelor care vizează prezentarea zestrei populare.

Programe sport
1.”Sportul pentru toţi”, organizarea de acţiuni/activităţi sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber şi sprijinirea de achiziţionări de echipamente sportive.

Programe pentru Asociaţiilor Pompieriilor Voluntarii 
1. Program pentru participare la competiţiile naţionale şi internaţionale: scopul programului este sprijinirea şi stimularea activităţii asociaţiilor care execută acţiuni de prevenire, intervenţie pentru stingerea incendiilor. Selecţionarea şi pregătirea pompierilor voluntari care să reprezinte asociaţia la instruiirile naţionale şi internaţionale.

Programe pentru asociaţii, care desfăşoară activităţi în domeniul agricol
1. Finanţarea achiziţionării echipamentelor punctelor de colectare a laptelui.

Locul şi data limită de depunere a propunerilor de proiecte: 23 aprilie 2018, ora 16.00, la primăria comunei Sântimbru, Compartimentul Programe, Investiţii şi Achiziţii Publice, precum şi format electronic la adresa de e-mail office@csikszentimre.ro sau primaria@santimbru.ro.

Data evaluării şi selecţiei proiectelor: 02 mai 2018, ora 12.00.

Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Primăriei comunei Sântimbru şi la adesa de e-mail: office@csikszentimre.ro sau primăria@santimbru.ro
< Înapoi